Dr. GIANINA MARIA-CRISTINA PICIORUŞ t mescu între modernitate si tradiţie 2015 Dr. GIANINA MARIA-CRISTINA PICIORUŞ 9 Eminescu: între modernitate si tradiţie 7 7 Importanţa tradiţiei literare şi spirituale româneşti pentru viziunea romantică eminesciană Teologie pentru azi Bucureşti ? 2015 Se dedică soţului meu, Părintele Dorin, principalului susţinător al studiilor mele, chiar unicul, pentru majoritatea lor. Eminescu: „cel mai cultivat poet al secolului, singurul care poate fi alăturat lui Goethe”. Mircea Eliade „Despre Eminescu s-ar putea spune că între ai săi a fost si ai săi nu l-au cunoscut”. y Perpessicius 5 Istoricul si stadiul cercetării y Excursul de faţă 1 urmăreşte să determine aportul pe care l-a avut tradiţia veche românească, literară şi spirituală, la formarea operei romantic-moderne a lui Mihail Eminescu. Titu Maiorescu, cum se ştie, îl indica pe Eminescu drept „poet în toată puterea cuvântului”, chiar dacă s-a temut iniţial că ar fi prematur să-l considere secundul lui Alecsandri 2 . Garabet Ibrăileanu indică apoi surclasarea cu mult, estetică şi ideatică, a scriitorilor paşoptişti, perspectivă pe care o urmează şi o apro- fundează G. Călinescu. Recunoaşterea lui Eminescu drept geniu incontestabil şi cel mai mare poet născut dintre români 1 Studiul acesta reprezintă o variantă, revăzută şi adăugită, a cărţii noastre: Eminescu şi literatura română veche. Universalism, vizionarism şi imagistică literară, Editura Uni- versităţii din Bucureşti, 2013, 550 p. 2 Cf Titu Maiorescu, Critice, ediţie îngrijită de Domnica Filimon, studiu introductiv de Dan Mănucă, Ed. Elion, Bucureşti, 2000, p. 175. „Chiar dacă Maiorescu va continua să se dezvinovăţească faţă de criticile contemporanilor, spunând că Eminescu nu a fost aşezat, în Direcţia nouă, imediat după Alecsandri, posteritatea şi în mare măsură chiar şi percepţia actuală par a pune o surdină asupra rezervelor formulate cu privire la poezia eminesciană”, cf. Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcţia unui canon, emergenţa unui mit, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2008, p. 147. 6 s-a petrecut în atmosfera începutului de secol XX, prin poeţii simbolişti şi prin atenţia particulară pe care i-a acordat-o tânăra noastră critică literară. între cercetătorii de atunci, din primele decenii ale secolului al XX-lea, ai vieţii şi operei eminesciene, îi amintim pe Ilarie Chendi, Ioan Scurtu, C. Dobrogeanu- Gherea, Gh. Bogdan-Duică, Garabet Ibrăileanu, Nicolae Iorga, Mihail Dragomirescu. Istoria receptării critice, care a impus perspectiva exegetică actuală asupra operei eminesciene, a pornit însă de la Tudor Vianu, G. Călinescu si Vladimir Streinu, deşi nici im- portanţa celor dintâi nu e deloc de neglijat. Ulterior, au devenit din ce în ce mai numeroase numele care s-au impus în conştiinţa critică şi publică prin studii de autoritate, între care amintim: Roşa del Conte, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ion Negoiţescu, Ioana Em. Petrescu, George Gană. Această introducere a noastră nu are însă caracter de exhaustivitate bibliografică. Am selectat, deci, pentru dezbaterea noastră, câteva titluri, pe care le-am considerat semnificative, în cazul de faţă, pentru a lămuri intenţiile noastre exegetice 3 : 3 La momentul în care am început să elaborăm acest studiu, în 2010, deşi aveam alte cercetări fundamentale personale în spate, pentru a susţine cotitura exegetică pe care o propuneam, trebuie să spunem că nu speram să existe un orizont critic receptiv, dispus să primească perspectiva noastră asupra operei eminesciene. Am scris deci această introducere, ca o măsură de precauţie, dintr-o raţiune dublă: pentru a evita manifestările 7 î. Tudor Vianu despre Eminescu. Eseuri şi studii critice, ediţie alcătuită şi prefaţată de Vasile Lungu, Ed. Minerva, Bucureşti, 2009 4 . 2. G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Ed. Hyperion, Chişinău, 1993, voi. I şi II (prima ediţie: 1934). 3. Vladimir Streinu, Eminescu. Arghezi, ediţie alcătuită şi prefaţată de George Muntean, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1976 5 . sceptice ale celor care îşi formaseră o cu totul altă viziune despre Eminescu şi, totodată, pentru a înlătura orice fel de bănuieli privitoare la autenticitatea şi originalitatea gândirii şi a exegezei noastre. Demersul nostru are caracter de unicat, până în acest moment, întrucât, în cazul marilor creatori, în privinţa cărora s-a adunat deja o bibliografie de proporţii, nu se întreprind asemenea recuperări (care presupun un efort considerabil). Cu atât mai puţin în cazul lui Eminescu... Pentru iniţiativa redactării acestei Introduceri lămuri- y toare trebuie să aduc mulţumiri soţului meu, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, care mi-a sugerat să o fac, tocmai pentru a evita multe semne de întrebare si nedumeriri. Si, într-adevăr, în absenţa ei cred că ar fi plouat cu întrebări suspicioase... 4 Studiile lui T. Vianu s-au întins pe patru decenii, începând cu 1930, când a apărut Poezia lui Eminescu. Antologia de faţă, la care am ales să ne raportăm în acest capitol, suficient de cuprinzătoare, conţine lucrări ale lui Tudor Vianu - reproduse în ordine cronologică -, publicate în seria Opere, voi. 2, 3, 5, 11 şi 12, şi în Tudor Vianu - Eminescu (Ed. Junimea, 1974), precum şi articole şi studii rămase în periodice sau în manuscris. 8 4. Roşa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, ediţia a Il-a (în română), îngrijire, traducere şi prefaţă de Marian Papahagi, cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, postfaţă de Mircea Eliade, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003 (ediţia întâi: 1962). 3. Ion Negoiţescu, Poezia lui Eminescu, ediţia a IV-a revăzută, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1994 (prima ediţie: 1967). 6. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eminescu - cultură şi creaţie, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1976 (lucrare precedată totuşi de un studiu preliminar, în 1964: Eminescu, Ed. Tineretului, Bucureşti, col. Oameni de seamă). 8. Amita Bhose, Eminescu şi India, Ed. Junimea, Iaşi, 1978. 9. Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică, ediţie îngrijită şi prefaţată de Irina Petraş, Ed. Paralela 43, Piteşti, 2005 (ediţia primă: 1979). 10. Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, voi. II, Ed. Minerva, Bucureşi, 1984. 11. George Gană, Melancolia lui Eminescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002. 5 Aici se reproduc studiile lui V. Streinu despre Eminescu, începând cu cele din Clasicii noştri, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943. 9 Istoricul cercetării, din perspectiva relaţiilor cu literatura medievală, a operei lui Eminescu Relaţia operei şi a cugetării eminesciene cu vechiul scris şi cu gândirea românească veche puteau fi cunoscute, după moartea poetului, fie din publicistica sa, care a păstrat mărturisirile admiraţiei sale pentru epocile voievodale şi pentru vechea limbă şi spiritua- litate românească, fie din mărturiile sale păstrate în operă (mai ales în nuvele sau în caietele manuscrise, deşi acestea au fost relevate treptat criticii literare şi publicului), fie din lucrarea lui Moses Gaster, Crestomaţie română (Leipzig, 1891, 2 voi.) ori din alte mărturii ale contemporanilor. Critica literară nu a luat însă de la început în serios această pistă de cercetare în receptarea operei poetului naţional. Referinţele au fost relativ puţine şi, mai ales, cu rezultate nesemnificative la nivel exegetic, îi amintim, totuşi, aici, pe Ilarie Chendi şi Nicolae Iorga, ca cei care care au atras de timpuriu atenţia asupra relaţiilor lui Eminescu cu trecutul literar şi spiritual. Astfel, prin 1902, Ilarie Chendi scria: „Din manuscrisele lui [ale lui Eminescu] se poate vede cu câtă dragoste a cetit şi studiat vechea literatură româneasca’ 6 . După cum spuneam şi altădată 7 , Chendi 6 A se vedea Ilarie Chendi, Eminescu şi vremea sa, ediţie îngrijită, studiu introductiv, notă asupra ediţiei şi schiţă biobibliografică de Răzvan Voncu, Ed. Viitorul Românesc, Bucureşti, 1999, p. 21-27. Sublinierile ne aparţin.